Electricienii anunţă că în legătură cu efectuarea unor lucrări profilactice astăzi sunt posibile deconectări ale curentului electric în oraşul Orhei pe următoarele adrese din oraşul Orhei:
str. Aleheim Şalom, M. Eminescu, Fîntînilor, str-la Fîntînilor, M. Goriki, Livezilor, V. Lupu, V. Micle, C. Negruzzi, Orheiul Vechi, Paghiş. Petrodava, Sf. Dumitru, Unirii – parţial în intervalul de timp între 09:00 – 19:00
str. Colindătorilor, Colinelor, Florilor 1, Iakir, Nistreană, Nouă, Pelivan, Prieteniei, Tudose Roman, , Stamati, Stere Constantin, Stere , Unirii – parţial în intervalul de timp între 09:00 – 17:00
Potrivit sinopticienilor de luni întrăm într-o nouă săptămână caniculară cu maxime ce vor oscila între 32 şi 37 de grade Celsius.
Astăzi în zona Orheiului mercurul din termometre va urca până la 33 de grade Celsius, la umbră, iar vântul va sufla moderat din direcţia est.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…