În semn de profundă durere cauzată de trecerea în eternitate a Reginei Ana a României, Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret privind declararea zilei de 13 august 2016 zi de doliu național.
Astfel, în această zi, în toate localităţile republicii, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare vor fi arborate în bernă drapelele de stat.
De asemenea, la ora 10.00, se va cinsti memoria Reginei Ana prin păstrarea unui moment de reculegere.
În context, autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor li se recomandă să renunţe la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă, iar instituțiilor mass-media să ţină cont de specificul zilei de 13 august la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor.
În ziua de 13 august 2016 va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…