
În Republica Moldova astăzi este marcată Ziua Comemorării Victimelor Stalinismului. Aceasta este prilejuită comemorării celui de-al doilea val al deportărilor organizat de autoritățile sovietice pe teritoriul Republicii Moldova, atunci RSSM, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949.
Atunci au fost deportați peste 35 mii de persoane de diferite etnii, preponderant moldoveni/români.
Din părțile Orheiului în anul 1949 au fost deportate peste 3,2 mii de persoane dintre care peste 1,4 mii copii.
În oraşul Orhei, către 6 iulie 2009, la cea de-a 60 aniversare de la valul masiv al deportărilor din 1949, a fost dezvelit un Monument consacrat victimelor represiunilor politice.
La Chișinău ieri seara a fost inaugurată, în Piața Marii Adunări Naționale expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”.
Expoziția, aflată la a treia ediție, include două vagoane asemănătoare cu cele în care erau deportați oamenii în Siberia și va fi deschisă până pe 27 iulie. În unul dintre vagoane sunt prezentate documente, fotografii, cărți și diverse obiecte ce ilustrează experiența celor reprimați de regimul sovietic, iar în cel de-al doilea vagon vizitatorii vor putea explora o expoziție dedicată foametei din 1946–1947 și alte materiale multimedia.De asemenea, vizitatorii vor putea urmări o expoziție virtuală, cu ajutorul tehnologiei VR.