Aspectul neglijat al activității lui Mihai Eminescu – a fost jurnalist

Astăzi se împlinesc 168 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, una din cele mai proeminente figuri ai literaturii române. Cunoscut publicului larg mai ales ca poet și scriitor, activitatea sa de jurnalist este trecută cu vederea inclusiv în cadrul activităților tematice.

Nucleul principal al activității de jurnalist politic a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat timp de șase ani în perioada (1877-1883), la cotidianul Timpul, organul oficial al Partidului Conservator, unde în 1880 și 1881 a fost redactor șef. Ocazional a colaborat cu articole politice sau pe teme culturale și la alte reviste sau gazete ale epocii, în perioada 1870-1877 publicând în Albina, Familia lui Iosif Vulcan, Federațiunea, Convorbiri literare, Curierul de Iași. Convingerile sale erau în linii mari în acord cu cele ale conservatorilor și în special cu ale fracțiunii junimiste, condusă de P.P. Carp și Titu Maiorescu. Totuși, în articolele sale și-a exprimat adeseori părerile proprii, care nu corespundeau întotdeauna liniei oficiale a partidului, ceea ce a provocat proteste și nemulțumiri din partea unor conservatori. 

Mai jos am inserat câteva mostre din scrierile jurnalistice ale lui Eminescu:

 

“Pretutindeni, în administratie, în finante, în universitati, la Academie, în corpurile de selfgovernment, pe jeturile de ministri, nu întâlnim, în mare majoritate, decât, iarasi si iarasi, acele fatale fizionomii nespecializate, aceeasi protoplasma de postulanti, de reputatii uzurpate, care se gramadeste înainte în toate si care trateaza c-o egala suficienta toate ramurile administratiei publice”

 

“Voi (politicienii – s.n.)aratati prin zilnica pilda ca coruptia e mijlocul cel mai lesnicios de trai în România. Acesta este spiritul cel rau care desface societatile românesti si le nimiceste pân-în sfârsit; acesta este veninul care da loc la miscari sociale si la nemultumire […] contribuie a destrama spiritul public, a-l face sa nu mai creaza nici în drept, nici în bine, a nu mai astepta nimic de la munca, totul de la tertip si de la apucatura “

 

“Functiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricati, loviti de sentinte judecatoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toata mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducatorilor lor o supunere mai mult decât oarba.”“Nimic nu e mai periculos pentru constiinta unui popor decât privelistea coruptiei si a nulitatii recompensate […]. Aceasta priveliste îi ia poporului încrederea în valoarea muncii si în siguranta înaintarii prin merit. Dându-le zilnic exemplu ca, fara a sti ceva si fara a fi muncit, cineva poate ajunge bogat si om cu vaza […] contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup […] la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetateni.”

 

“Avem la datorii: o jumătate de miliard de franci datorie publică, o scădere regulată atât a muncitorilor agricoli cât şi a breslaşilor, o despoiate mai neîndurată a ţăranului, ba sărăcirea claselor de sus, produsă prin sărăcirea generală, iar negoţ şi meserii în mâni străine.Statul e azi maşina, prin mijlocul căreia cei laşi se răzbună asupra potrivnicilor lor politici. Iată la ce hal am ajuns cu suveranitatea poporului, liberatea, egalitatea şi fraternitatea. Apoi bune sunt? – Bune, numai au un cusur: Nu se potrivesc.”

 

“Ceea ce da guvernului rosu aproape caracterul unui guvern strain, tot atat de vitreg precum ar fi domnia muscalilor sau a turcilor, este atat lipsa de respect pentru traditie si trecut, cat si deplina necunoastere a naturii statului si a poporului romanesc, pe cari le privesc, pe amandoua, ca pe niste terene de experimentare.Masurile economice ale demagogiei sunt o maimutarie. Ii vezi creand drumuri noua de fier, tot atatea canaluri pentru scurgerea industriei si prisosului de populatie din strainatate, pe cand adevarate masuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt in germene in chiar poporul romanesc.”

 

”Azi ţăranul scade pe zi ce merge, proprietarul, ale cărui interese sunt identice cu ale ţăranului, asemenea, bresle nu mai avem, negoţul încape pe mâini străine încât, mâine să vrem să vindem ce avem, găsim cumpărători străini chiar în ţară şi am putea să ne luăm lucrurile în spinare şi să emigrăm la America. Chiar ar fi bine să ne luăm de pe acuma o bucată de loc în Mexico, în care să pornim cu toate ale noastre, când nu vom mai avea nimic în România.Să nu ne facem iluzii. Prin atârnarea noastră economică am ajuns ca toate guvernele, spună ele ce or pofti, să atârne mai mult ori mai puţin de înrâuriri străine. ”

“Ceea ce ne da dreptate – în contra vointei noastre si din nenorocire – e realitatea. Chiar de-am voi sa calomniem, nu putem. De-am voi sa zugravim lucrurile mai rele decum sunt, condeiul nostru abia e-n stare a atinge umbra realitatii. Pentru a putea exagera ceea ce se-ntâmpla în tara, în Parlament, în administratie, în viata economica si morala a imensei majoritati a poporului, ar trebui cineva sa-mprumute colorile negre din Infernul lui Dante”.

 

Cronologia activitatii jurnalistice

1870, 7 ianuarie — Publică în Albina din Pesta articolul O scriere critică, un răspuns în numele studențimii române din Viena la atacurile lui D. Petrino împotriva lui Aron Pumnul.

1870, 18 ianuarie — Publică în Familia din Oradea articolul Repertoriul nostru teatral.

1870, 5, 10, 22 și 29 aprilie — publică în Federațiunea din Pesta articolele Să facem un congres, În unire e tăria și Echilibrul împotriva dualismului austro-ungar.

1876, 13 iunie — Devine redactor la ziarul Curierul de Iași.

1877, 27 octombrie — Eminescu devine redactor la ziarul conservator Timpul din București.

1877, 11, 13, 14, 18, 21, 23 decembrie — Publică în Timpul studiul Icoane vechi și icoane nouă în care își prezintă tezele social-politice.

1878, 3, 4, 7, 8, 10, 11 martie — Publică în Timpul studiul Basarabia legat de cererea Rusiei de a i se ceda acest teritoriu.

1878, 15 martie — Scrisoare a lui P.P. Carp prin care se desolidarizează de Timpul pentru orientarea sa politică.

1878, 19 octombrie — I.A. Cantacuzino, redactorul șef al Timpului, îi cere lui Maiorescu să intervină pe lângă Eminescu să nu transforme ziarul în tribună a propriilor opinii politice.

1879, 24 mai, 12, 13, 21 iunie — Publică în Timpul studiul Cestiunea evreiască.

1879, 17 iulie – Maiorescu adresează Timpului o scrisoare în care cere redacției să facă cunoscut că nu participă la redactarea ziarului și nu-și asumă răspunderea pentru articolele publicate.

1880, 3 februarie — Se constituie Partidul Conservator sub conducerea lui Manolache Costache Epureanu și Theodor Rosetti. Acesta din urmă preia Timpul și-l desemnează pe Eminescu redactor șef. Cei doi îi lasă libertate deplină în conducerea ziarului.

1880, 17, 19, 22, 24 februarie — Publică în Timpul Studii asupra situației în care dezvoltă Programul politic al Partidului Conservator.

1881, 10 mai — La sărbătorirea proclamării regatului, Eminescu publică în Timpul Scrisoarea III.

1881, 16, 17, 18, 19, 23 iulie, 3, 4 august — Publică în Timpul studiul Creditul mobiliar.

1882, 1 ianuarie — Conducerea Timpului este preluată de Grigore Păucescu iar Eminescu rămâne redactor pentru partea politică cu însărcinarea să scrie trei articole pe săptămână și fără obigația de a fi prezent zilnic la redacție.

1882, 13, 15, 27 mai, 10, 17 iunie — Publică în Timpul studiul Românii din Ungaria.

1883, 16 februarie — Adresează lui Lascăr Catargiu o scrisoare de protest împotriva colaborării la Timpul a lui N. Bassarabescu care semnase câteva articole injurioase la adresa lui Maiorescu.

1888, noiembrie — Scrie câteva articole în România liberă, organ de presă al grupării junimiste din Partidul Conservator.

1888, 4 decembrie — Acceptă conducerea revistei Fântâna Blanduziei și în primul număr scrie articolul program și apoi publică alte câteva articole.