Select your Top Menu from wp menus

Asociaţiile de agricultori anunţă noi proteste

Reprezentanţii asociaţiilor UniAgroProtect, Agroinform şi Moldova-Fruct, dar şi ai Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, planifică să reia acţiunile de protest pentru a atrage atenţia guvernării asupra problemelor agricultorilor. Aceştia au declarat într-o conferinţă de presă că agricultura este într-o stare precară, însă guvernarea, în loc să ajute agricultorii, îi împovărează mai mult acum propunând majorarea impozitului funciar, transmite IPN.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, Valeriu Cosarciuc, a spus că în politica bugetar-fiscală pentru anul curent, guvernarea propune majorarea impozitului funciar şi a TVA-ului la piesele de schimb. „Or vedem că fermierii mai mult caută piese de schimb, ceea ce înseamnă că ei vor avea cheltuieli mai mari. Nu este clar nici ce va fi cu subvenţionarea. În agricultură situaţia e precară ca urmare a acţiunilor guvernării. Noi, membrii asociaţiilor de agricultori, suntem folosiţi pentru a mima dialogul cu societatea civilă. Suntem chemaţi la tot felul de şedinţe, suntem întrebaţi, dar propunerile noastre nu se iau în consideraţie”, a spus Valeriu Cosarciuc.

Acesta a comunicat că cele patru organizaţii se vor convoca într-o şedinţă comună la care vor decide ce să facă mai departe în raport cu acţiunile guvernării. Valeriu Cosarciuc a menţionat că agricultorii vor recurge la presiuni ca să obţină politicile în folosul lor.

Alexandru Slusari, preşedintele UniAgroProtect a spus că nemulţumirea agricultorilor ţine de tentativa guvernării de a majora impozitul funciar cu 15%. „Da, guvernarea spune că demult nu a fost majorat, că e timpul să se indexeze, dar momentul majorării acestui impozit este total nepotrivit. Toate patru organizaţii revenim la acţiuni comune, cu certitudine nu putem tolera batjocura faţă de agricultori”, a specificat reprezentatul agricultorilor.

Slusari a adăugat că dacă anul precedent nu ar fi fost atât de complicat pentru agricultori probabil că majorarea impozitului funciar nu ar fi fost o problemă, dar acum orice presiune fiscală în plus asupra agricultorilor poate fi fatală.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/asociatiile-de-agricultori-anunta-noi-proteste/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19