Categories: PoliticSocialȘtiri

Asociația Promo-LEX vine cu noi detalii în cazul decesului în condiții suspecte al unui cetățean al Republicii Moldova

Ieri, 11 mai, doi locuitori ai s. Răscăieți, rn. Ștefan-Vodă, au mers la pescuit pe râul Nistru, cu o barcă improvizată. În jurul orelor 13-14, în timpul pescuitului, cei doi au fost somați de așa-numiții grăniceri din regiunea transnistreană să tragă barca la mal.

Potrivit informațiilor din teritoriu, obținute de Asociația Promo-LEX, la momentul producerii incidentului, pe malul stâng al Nistrului se aflau șase așa-numiți grăniceri, doi dintre care erau deja dezbrăcați, fiind pregătiți să sară în apă pentru a reține pescarii.

În acel moment, cei doi pescari, fiind speriați, au sărit din barcă, încercând să ajungă înot pe malul drept al Nistrului. Al doilea pescar, o dată ce a trecut râul, a văzut victima scoasă la mal, fiind înconjurată de pretinșii grăniceri. Fiind speriat, acesta a fugit în sat pentru a anunța rudele victimei.

În seara zilei de 11 mai, reprezentanții așa-numitelor organe de forță a regiunii transnistrene au anunțat Poliția Republicii Moldova despre producerea incidentului și au solicitat să fie luat cadavrul.

Până la această oră, organele  din regiunea transnistreană nu a publicat nici o informație despre cele întâmplate. Totodată, nu pot fi găsite detalii nici pe site-ul așa-numitului minister de interne de la Tiraspol despre circumstanțele incidentului sau despre poziția administrației de facto asupra cazului. Potrivit versiunii așa-numitor grăniceri din stânga Nistrului, victima s-a înecat întâmplător, iar incidentul este calificat drept ”accident în muncă.”

Este important de menționat că, la începutul lunii aprilie, curent, victima, împreună cu alte 4 persoane a fost reținută de așa-numiții grăniceri din regiunea transnistreană, fiind sancționată pentru pretinsa trecere ilegală a liniei administrative.

Astăzi, corpul neînsuflețit al victimei a fost adus la morga din or. Ștefan-Vodă pentru efectuarea expertizei medico-legale și pentru stabilirea cauzelor reale ale decesului. Avocații Asociației Promo-LEX continuă documentarea cazului și vor oferi suport juridic rudelor victimei.

În condițiile în care acest incident ridică semne de întrebare, solicităm implicarea plenară a autorităților constituționale, care, în virtutea obligațiilor pozitive pe care le dețin, urmează să depună diligență maximă pentru elucidarea circumstanțelor exacte în care a fost produs incidentul. Totodată, solicităm reprezentanților formatului de negocieri ”5+2” să ofere maxim suport autorităților Republicii Moldova în acest sens.

sursa: promolex.md

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

9 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

10 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o zi ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

6 zile ago