Select your Top Menu from wp menus

Asociația Promo-LEX: achiziția de către IGP a autospecialelor pentru reacționare rapidă, fără implementarea altor măsuri incluse în Strategia de Dezvoltare a Poliției, ar putea contribui nesemnificativ la micșorarea timpului de intervenție

Asociația Promo-LEX prezintă Opinia privind achiziția de către IGP, în perioada declarată a stării de urgență, a automobilelor pentru reacționare rapidă.

Astfel, prin prezenta OPINIE, Asociația Promo-LEX consideră necesar să sublinieze faptul că, achiziția unităților de transport este o măsură planificată, care a avut loc și în anii precedenți. Promo-LEX estimează că, achiziția dată, fără implementarea altor măsuri incluse în Strategie, ar putea contribui doar într-o anumită măsură, dar nu suficient pentru a atinge obiectivul de 15 minute ca timp de intervenție rapidă la nivel național.

Totodată accentuăm că, nu există nicio cerință din partea UE privind achiziționarea de vehicule noi, aceasta fiind doar decizia autorităților moldovene competente. Subliniem că repartizarea ulterioară a resurselor financiare provenite din Suportul bugetar, după debursarea acestora de către partenerii europeni, este la discreția autorităților.

În vederea asigurării transparenței achizițiilor efectuate, dar și pentru sporirea gradului de realizare a obiectivelor stabilite prin Strategia de Dezvoltare a Poliției 2016 – 2020 și Programul de Suport Bugetar pentru Reforma Poliției, Asociația Promo-LEX recomandă, suplimentar procedurilor de achiziție, asigurarea măsurilor regăsite în Opinie. Opinia integrală precum și comunicatul de presă pot fi accesate aici: https://bit.ly/2W50kC0