Select your Top Menu from wp menus

Asociația Forța Fermierilor a organizat proteste de avertizare în 14 raioane ale Rep. Moldova. Care sunt revendicările acestora față de autorități

Photo Credit To foto simbol

Asociația Forța Fermierilor a organizat astăzi proteste de avertizare în 14 raioane ale Rep. Moldova, invocând lipsa de progrese în discuțiile cu autoritățile pe marginea revendicărilor formulate anterior. Protestatarii cer Parlamentului să adopte mai multe măsuri de reducere a impactului scumpirilor din ultima perioadă, printre care deblocarea exportului de grâu și procurarea în rezervele de stat a cel puțin 100 de mii tone de grâu de la fermierii autohtoni. În același timp, reprezentanții Federației Fermierilor din Rep. Moldova au declarat că nu vor participa la astfel de manifestații, motivând că ei conștientizează faptul că situația actuală se datorează contextului general al crizelor la nivel regional și mondial și nu ca urmare a acțiunilor sau inacțiunilor guvernului, transmite Radio Chișinău.

Agricultorii care fac parte din Asociația Forța Fermierilor au patru revendicări importante față de autorități, după cum a declarat pentru Radio Chișinău, directorul executiv al organizației, Alexandru Slusari.

”În primul rând cerem restituirea sumei totale a accizei la motorină pentru agricultori – demult realizată în toate țările Uniunii Europene. Cerem compensări la procurarea inputurilor în contextul ultimelor scumpiri exorbitante în ultima jumătate de an. La fel, cerem deblocarea exportului de grâu, sau dacă statul are nevoie de grâu să fie procurate măcar 100 de mii de tone de grâu de la fermierii autohtoni. Și ultima revendicare: să fie lichidat deficitul de motorină angro. Piața angro la moment practic nu există și agricultorii sunt practic nevoiți să procure cu canistrele  (motorină n.r.)”

Potrivit organizatorilor, la acțiunea de protest care este una nepolitică și de avertizare participă sute de fermieri din 14 raioane. Aceștia amenință că vor organiza proteste cu blocarea de drumuri și implicarea tehnicii agricole dacă revendicările lor nu vor fi îndeplinite.

În același timp, alte organizații ale agricultorilor au decis să nu participe la protest.

Directorul executiv al Federației Fermierilor Vasile Mârzenco a declarat pentru Radio Chișinău că în situația complicată în care ne aflăm Guvernul nu are capacități suficiente pentru a oferi suportul necesar.

”Situația este într-adevăr complicată în domeniul agricol dar noi am analizat și am luat în considerare și contextul general al crizelor care au urmat una după alta. Nu din acțiunile nechibzuite ale Guvernului țării noastre dar în contextul general al crizei pandemice, crizei energetice, războiului… De aceea am considerat că participarea noastră la acest protest va fi fără efect. Înțelegem că Guvernul statului nu are capacități suficiente pentru a acorda suportul necesar de care noi avem nevoie”

În context, Vasile Mârzenco și-a exprimat speranța că odată acordat statutul de candidat la Uniunea Europeană pentru Rep. Moldova, situația se va îmbunătăți și pentru fermieri odată ce vor avea acces la mai multe fonduri europene.

Precizăm că premierul Natalia Gavrilița a declarat în cadrul unei emisiuni la Pro TV, că protestul Asociației Forța Fermierilor  ar avea ”și o motivație politică”. Ea a precizat că a venit cu sugestia de a acoperi pentru unele categorii de agricultori acciza la motorină, în totalitate. Potrivit șefei Guvernuluo  va fi reluat exportul la făină, se va lua în considerare și reluarea exportului la grâu. Natalia Gavrilița a reamintit despre faptul că Guvernul a crescut fondul de subvenționare în agricultură cu circa 60 la sută, până la 1,75 miliarde de lei.

sursa: radiochisinau.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/asociatia-forta-fermierilor-a-organizat-proteste-de-avertizare-in-14-raioane-ale-rep-moldova-care-sunt-revendicarile-acestora-fata-de-autoritati/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19