ASIGURĂRI: Regia Apa Canal Orhei este şi va fi BINE

Regia Apa-Canal Orhei are venituri suficiente pentru a-şi achita obligaţiunile de rambursare a creditului care a fost garantat de Consiliul Raional  (CR)Orhei. Despre aceasta anunţă un comunicat de presă  de  pe site-ul CR Orhei.

Potrivit acestuia, în cadrul unei discuţii care a avut loc la începutul săptămânii curente, preşedintele raionului, Tudor Golub, a fost informat  că Regia-Apă Canal Orhei a achitat cinci din cele cele şase tranșe prevăzute pentru rambursarea creditului în anul curent şi dispune de mijloace financiare pentru a face acest lucru şi în continuare. Asigurările au venit din partea directorului general interimar al Regiei Apă-Canal Orhei, Victor Perțu, iar la discuţia, iniţiată de preşedintele Golub, a asistat şi viceprimarul de Orhei, Viorel Dandara.  În 2016, CR va fi informat trimestrial despre cum merge rambursarea creditului, se mai menţionează în comunicat.

Faptul că până în prezent nici consilierii raionali nu cunoşteau nimic despre cum este rambusat creditul oferit anterior  Regiei Apa-Canal, sub garanţia CR Orhei, a fost constatat în cadrul unei emisiuni care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, la Radio Orhei.
În cadrul emisiunii ‘Tema de acasă”, la care au paricipat consilierii Valeriu Covaş (PPEM) şi Vasile Roman (PL) au fost amintite ingrijorările legate de achitarea creditului în mărime de 4 milioane de euro, care  s-au făcut auzite încă la începutul toamnei, la o şedinţă a CR Orhei. Asta, din cauza că Regia Apa-Canal Orhei a început compensarea tarifulu pentru o cantitate de până la 4 m3 de apă consumaţi de locuitorii oraşului , ceea ce ar fi putut diminua veniturile întreprinderii şi pune sub lovitură CR Orhei, în calitate de garant al creditului pe care întreprinderea l-a primit de la BERD. 
Cei doi consilieri din studioul Radio Orhei au declarat că vor cere ca informaţia respectivă să le fie prezentată cât mai rapid, mal ales că acest lucru a fost promis cu mult timp în urmă.

Vezi şi:
 Eventualele COSTURI ale IEFTINIRII apei, discutate la CR Orhei/VIDEO

ORHEI: Consilierii raionali, operativi şi aproape UNIVOCI. Programul noului vicepreşedinte şi garanţia de 4 mln euro, ABSENTE din discuţii

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago