Categories: ExterneȘtiri

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor Pimen a colaborat cu fosta Securitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) din România a decis la începutul acestei săptămâni, definitiv și irevocabil că arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor Pimen a colaborat cu fosta Securitate.
Completul instanței supreme a respins azi recursul depus de ÎPS Pimen, care a atacat decizia magistraților Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins, în 16 martie, ca neîntemeiată contestaţia arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor împotriva deciziei CNSAS potrivit căreia IPS Pimen ar fi colaborat cu fosta Securitate.
Potrivit Deciziei CNSAS din 9 octombrie 2007, Vasile Zainea (IPS Pimen Zainea) este titularul dosarelor SIE 40160 şi I 993, iar potrivit celor consemnate în aceste dosare, „a fost utilizat ca informator de IJ Suceava sub numele conspirativ Sidorovici în perioada 1975-1977”.
„În perioada cât a funcţionat la Putna, a fost folosit uneori de organe în culegerea de informaţii despre unele elemente străine ce vizitau sau erau cazate la mănăstire”, iar datele obţinute le furniza verbal, arată documentul.
„După venirea sa la Suceava a fost atras şi mai mult la colaborare, iar informaţiile ce le obţinea le furnizează în scris, deşi nu este înregistrat la noi ca sursă”, se preciza în dosarul SIE 40160, citat de Mediafax.
În decizia CNSAS se mai arăta că, după întoarcerea de la o specializare în Republica Federală Germania, la 30 iunie 1977, Vasile Zainea a fost înregistrat ca informator intern de DIE, cu scopul pregătirii lui “cu sarcini în exterior, având numele conspirativ Petru”.
Totodată, se menţiona că, în iulie 1977, Vasile Zainea a fost inclus într-o delegaţie a Patriarhiei Române care s-a deplasat în “Galaxia” (denumirea conspirativă a SUA) pentru a acţiona în cadrul “Riposta 77″.

În 22 ianuarie 1979, se propunea abandonarea informatorului întrucât acesta nu a reuşit să îndeplinească sarcinile informative cu care fusese trimis la Ierusalim, în Israel, revenind în ţară mult mai devreme din cauza imposibilităţii de adaptare la condiţiile climatice ale acelei zone. În urma unei aprobări a adjunctului ministrului de Interne, se propunea, în 28 februarie 1979, abandonarea informatorului Petru şi clasarea materialelor existente întrucât nu mai prezintă interes.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

19 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

20 de ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

2 zile ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

7 zile ago