Select your Top Menu from wp menus

Arest pentru 30 de zile, cu anunțarea în căutare, pentru Veaceslav Platon

udecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis joi demersul Procuraturii Anticorupție în cazul lui Veaceslav Platon de arest pentru 30 de zile, cu anunțarea în căutare pentru reținere și executarea măsurii preventive. Decizia survine ca urmare a neprezentării inculpatului la ședința de judecată, în procesul vizând rejudecarea dosarului în care este acuzat de „corupere activă” și „escrocherie” a anunțat într-un comunicat de presă Procuratura Generală.

Este vorba de dosarul întors pe 30 ianuarie 2020 de Curtea de Apel Chișinău la rejudecare, în care Veaceslav Platon este acuzat că în decembrie 2016 ar fi comis coruperea activă a doi gardieni din cadrul Detaşamentului cu destinaţie specială ,,Pantera” al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, care asigurau paza şi escortarea acestuia în instanțele de judecată. De asemenea, Veaceslav Platon este acuzat și de faptul că în 2016, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acţiuni la trei companii de asigurare, deţinute prin intermediul unor interpuși, a organizat sustragerea banilor deţinuţi pe conturile companiilor.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/arest-pentru-30-de-zile-cu-anuntarea-in-cautare-pentru-veaceslav-platon/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19