Categories: PoliticȘtiri

Ar fi posibilă desemnarea unui candidat comun al dreptei la alegerile prezidențiale?

O dezbatere găzduită de Agenția de presă IPN.

Reprezentanții mai multor partide de dreapta și centru-dreapta cu viziuni pro-europene, care nu au reprezentare în Parlament, au căzut de acord că este nevoie de un candidat comun la alegerile prezidențiale. Desemnarea acestuia este imposibilă, atâta timp cât nu s-au făcut schimbările în Codul Electoral cu privire la alegerea președintelui prin votul direct al tuturor alegătorilor.

Iată ce spune președinta partidului Acțiune și Solidaritate Maia Sandu:

„Nu este corect, chiar dacă am avea acest candidat și nu-l avem încă, ca acest candidat să fie anunțat înainte ca Guvernul, Parlamentul să clarifice care sunt regulile de joc. În momentul în care anunțăm niște planuri înainte ca cadrul legal să fie definitivat, guvernarea, știind cum acționează, va folosi acest moment și va schimba regulile de joc în scopul reducerii șanselor a unui potențial candidat.”

Nu doar participanții la dezbatere s-au arătat nemulțumiți. Astăzi, peste 20 de organizații ale societății civile au adresat un apel deputaților, privind lipsa de transparență în procesul de adoptare a modificărilor la Codul Electoral referitoare la alegerile prezidențiale. În apel se cere să se organizeze „o dezbatere publică a proiectului” în care să fie prezentată opinia tuturor părților, inclusiv cea a partidelor extraparlamentare și a societății civile.

Tușele fine în „portretul” unui candidat comun variază în funcție de interesele fiecărei fracțiuni. Fruntașa Partidului Dreapta Ana Guțu ar susține pe cineva cu viziuni puternice unioniste, iar membrii Partidului Verde Ecologist insistă pe un președinte din rândurile societății civile. Dar, în ansamblu, candidatul unic ideal al dreptei ar trebui să fie un bun profesionist, să aibă un anumit grad de popularitate, să aibă acces la media și la resurse financiare.

Reprezentanții partidelor PAS și a Partidului Popular European spun că nu vor susține un candidat al stângii, deoarece aceștia își doresc îndepărtarea de vectorul pro-european. Pe când partidul „Demnitate și Adevăr” (DA) pare să fie dispus să invite la aceste negocieri așa-zisele partide „anti-oligarhice”, care ar putea include și fracțiunile de stânga, a sugerat vicepreședintele partidului DA Alexandru Slusari:

„Partidul Demnitate și Adevăr duce discuții cu mai multe partide, pot confirma colegii noștri. Da, noi discutăm și cu eșantionul de euro-sceptici, că nu pot să spun că sunt pro-estici. Știm care e trecutul lui Dodon, vedem unde se odihnește dumnealui. Discuțiile noi le ducem cu mai mulți. Reieșind din evoluția regimului dictatorial, am considerat că e necesar să trecem în spațiul public aceste discuții. Nu a fost abordată problema candidatului, dar din punctul meu de vedere, dacă ajungem la așa formulă, nu e posibil să fie candidatul liderul unui partid.”

Liderul Socialiștilor Igor Dodon și liderul partidului Nostru Renato Usatîi și-au exprimat anterior disponibilitatea să participe la consultările cu alte fracțiuni de opoziție, în eventualitatea desemnării unui candidat comun la prezidențiale.

 

RadioOrhei

Recent Posts

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

2 ore ago

Paul Goma, evocat la 90 de ani prin lansarea volumului „Arca lui Goma. Biografia unui scriitor”

Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…

13 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: un locuitor al s. Pohorniceni a depistat două muniții în timpul lucrărilor agricole

În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…

3 zile ago

Ce rezultate preliminare au fost înregistrate în raionul Orhei la alegerile parlamentare de ieri

Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…

5 zile ago

Azi în raionul Orhei au votat mai puțin cu 2 mii de alegători, comparativ cu parlamentarele de acum patru ani

Potrivit datelor CEC în raionul Orhei azi la urnele de vot s-au prezentat 44340 persoane.…

5 zile ago