Aproape 800 lei pentru o moneda jubiliara de 100 lei

Banca Naţională a Moldovei a publicat preţurile monedelor jubiliare şi comemorative emise în anul 2011 din seria „evenimente istorice”.

Astfel, moneda „20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova” este disponibilă pentru suma de 765 de lei, scrie Financiarul. Moneda are o valoare nominală de 100 de lei, este construită din argint şi are inscripţionată pe avers Stema Republicii Moldova, iar pe revers drapelul Republicii Moldova şi imaginea unui bărbat purtând pe umeri un copil. Moneda este disponibilă într-un tiraj de 1000 de exemplare.

Moneda „20 de ani de la înființarea Băncii Naționale a Moldovei” cu valoarea nominală de 100 de lei, confecţionată din argint va costa 768 de lei. Aceasta este emisă într-un tiraj de doar 500 de exemplare.
Din aceiaşi serie face parte şi moneda „Chişinău – 575 de ani de la prima atestare documentară” disponibilă la un preţ de 765 de lei.

Comercializarea monedelor jubiliare şi comemorative se efectuează prin intermediul băncilor licenţiate, care vor stabili preţul în mod independent, în mărime de pînă la trei la sută peste cel stabilit de Banca Naţională a Moldovei.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago