Categories: PoliticȘtiri

Aplicațiile militare din stânga Nistrului – o provocare de proporții, opinie

Aplicațiile militare comune ale forțelor paramilitare transnistrene și trupelor rusești staționate pe teritoriul Republicii Moldova constituie o provocare de proporții la adresa securității naționale. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

Referindu-se la numărul aplicațiilor militare în creștere care au loc în regiunea transnistreană, fostul ministru de interne, general-maiorul Victor Catan, a menționat că aceste aplicații vin în contradicție cu Convenția moldo-rusă privind reglementarea pașnică a conflictului din regiunea transnistreană, care spune că forțele militare care se află temporar pe teritoriul Republicii Moldova vor respecta statutul de neutralitate. „În cazul în care Federația Rusă își permite să antreneze nu numai forțele proprii, dar implicând și forțele paramilitare transnistrene, aici este vorba că ei se pregătesc deschis împotriva Republicii Moldova”, spune general-maiorul.

Președintele Comisiei parlamentarea pentru securitate, Roman Boțan, a afirmat că trupele paramilitare din regiunea transnistreană și trupele rusești staționate pe teritoriul țării sunt înzestrate militar foarte bine. Deputatul susține că șeful statului este informat în fiecare zi despre situația din țară, inclusiv din raioanele de est și cunoaște despre toate aplicațiile care se desfășoară acolo. „Una dintre cele mai grave amenințări la adresa securității Republicii Moldova, pe lângă armata staționată ilegal în raioanele de est ale țării, o reprezintă însuși președintele Igor Dodon ”, a spus parlamentarul.

Expertul în securitate Rosian Vasiloi susține că jocul acesta dintre guvernare și președinție în ceea ce ține de numirea ministrului apărării este cel puțin neînțeles atât timp cât regimul separatist, susținut de Federația Rusă, face ce dorește în regiunea transnistreană și ultimele aplicații militare desfășurate arată că iau amploare din punct de vedere al misiunilor care sunt trasate și din punctul de vedere al sarcinilor Rusiei pe care le are în Republica Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago