Circa 200 de militari ai Armatei Naţionale au participat marţi la aplicaţiile tactice, desfăşurate la centrul de instruire militară al Brigăzii de infanterie motorizată „Dacia” din oraşul Cahul. Derularea exerciţiului a fost inspectată de ministrul Apărării, Viorel Cibotaru, şeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Gorgan, şi reprezentanţii autorităţilor publice locale din raionul Cahul.
Potrivit şefului Statului Major al Brigăzii, colonelul Vitalie Caraman, agenda evenimentului a cuprins trageri de luptă din armamentul de infanterie o revistă de front a tehnicii militare recondiţionate din dotarea Batalionului 31 mecanizat al brigăzii, dar şi un marş al maşinilor de luptă TAB-71 M, MTLB-AT la distanţa de 30 de kilometri.
Sursa specificat că exerciţiul tactic a avut ca scop testarea capabilităţilor tehnicii companiei de cercetare, antrenarea efectivului la pregătirea de luptă şi executarea tragerilor de luptă din armamentul din dotare.
Aplicaţiile tactice demonstrative cu trageri de luptă, desfăşurate la Cahul, fac parte din planul pregătirii de luptă al Armatei Naţionale pentru anul 2015.
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…