
Peste 20 de organizații ale societății civile au subsemnat un APEL privind lipsa de transparență în procesul de adoptare a modificărilor și completărilor la Codul Electoral referitor la alegerile Președintelui R.Moldova.
Organizaţiile semnatare solicită conducerii Parlamentului să organizeze o dezbatere publică a proiectului în care să fie prezentată opinia autorilor proiectului, poziţia şi avizul Comisiei de la Veneţia precum şi să fie auzită şi ascultată poziţia organizaţiilor societăţii civile.
Organizaţiile semnatare îşi anunţă deschiderea de a facilita procesul de dezbatere publică a respectivului proiect de lege prin oferirea de spaţiu neutru şi suportului logistic necesar organizării unui eveniment public în acest sens.