Categories: PoliticȘtiri

Apel la consolidarea întregii societăți în sprijinul proiectului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană

Premierul Pavel Filip a lansat un apel de consolidare a întregii societăți în sprijinul proiectului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană în care se adresează atât societății civile dar și forțelor politice să-și consolideze puterile pentru a avea o idee națională în acest sens.

 

Vin cu această adresare publică la șase luni de cînd mi-am asumat mandatul de Prim-ministru și după cinci luni în care am realizat Foaia de parcurs pentru reforme pro-europene în Republica Moldova.

Am prezentat rezultatele ei pe 1 august împreună cu Președintele Parlamentului. În cadrul Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană am precizat deja sarcinile pentru etapele următoare în implementarea Acordului de Asociere RM-UE. Este de remarcat și, cu această ocazie, salut faptul că în Parlament coaliția majoritară a semnat cu PPEM, o formațiune politică din afara coaliției, Acordul de parteneriat pentru atingerea obiectivului de integrare europeană, deschis și pentru alte forțe pro-europene. Dar sînt ferm convins că e nevoie de o solidaritate mult mai largă pentru a garanta succesul vectorului european în Republica Moldova. De aceea, fac apel către toată societatea, cetățenii obișnuiți, activiștii civici, partidele de orice culoare, uniunile de creație, asociațiile profesionale și de alte profiluri, comunitățile locale – să ne solidarizăm cu toții, cei pe care ne unește un scop suprem, construcția Moldovei europene! Am toată încrederea că reușim să depășim consecințele crizelor anterioare, unele probleme de moment, și de aceea cred că este timpul potrivit să lansez, ca șef al Guvernului, un apel pentru viitorul Republicii Moldova!

Am anunțat această deschidere de mai multe ori și invit din nou la un parteneriat cît se poate de strîns între instituțiile statului și societatea civilă. Dincolo de lucrul asupra diferitor proiecte de hotărîri, legi și alte documente, să ne propunem ca la capătul acestui drum în dreptul Republicii Moldova să fie scris ”stat membru al Uniunii Europene”!

Reprezentanții societății civile au contribuit și prin spiritul lor critic la îndeplinirea obiectivelor din Foaia de Parcurs, au pus presiunea necesară pentru a ne mobiliza să recîștigăm încrederea partenerilor externi față de Republica Moldova. Eu sper că în această perioadă am reușit prin fapte să vă dovedesc buna mea credință și concentrarea pe rezultate concrete pentru țară. Am înțeles că există o singură direcție: fapte în beneficiul cetățenilor, fapte în raporturile cu societatea civilă și fapte în dialogul cu partenerii externi. Și iată că sîntem pe punctul de a reface, la un nivel poate mai înalt, susținerea pentru Moldova, la nivel regional, european și internațional.

Dar, în acest moment drumul nostru nu se termină, ci sîntem în fața unui nou început. Și, cu regret, avem o societate prea divizată de diferite vederi politice și geopolitice, de interese ascunse și de decalaje crescînde în nivelul de trai al oamenilor. Iată de ce, consider că avem nevoie de o idee națională, care să ne unească pe toți, să ne asigure perspectiva de a depăși divergențele, să ne arate clar ce avem de făcut în următorii ani pentru a construi o Moldovă prosperă și stabilă. O țară care să depășească handicapurile de dezvoltare, să modernizăm instituțiile statului și serviciile publice și să asigurăm un trai la standarde civilizate pentru fiecare om și fiecare familie. Acest proiect de țară poate fi doar unul – integrarea în Uniunea Europeană a Republicii Moldova!

Aceasta este explicația pentru care Guvernul are la baza programului său de activitate Acordul de Asociere RM-UE. În ciuda dificultăților pe care le parcurge în prezent, Uniunea Europeană ne oferă valorile și modelul de dezvoltare, pe care și-l dorește Moldova și cetățenii ei.

Sîntem, acum, într-o perioadă de elaborare a noilor soluții pentru viitorul Europei, avînd în vedere atît votul de ieșire din UE al Marii Britanii, cît și alte provocări la care este supusă Uniunea, cum ar fi criza migranților sau amenințările teroriste. Tocmai de aceea sîntem într-un moment, în care e nevoie să ne manifestăm realist, dar și să ne afirmăm cu toată îndrăzneala aspirațiile. De noi depinde să demonstrăm că Republica Moldova merită să fie parte din proiectul de viitor al Europei. Acest lucru este posibil, dacă toți cei care cred în drumul european al Republicii Moldova își vor uni fără întîrziere eforturile și se vor implica personal, în mod activ. Să păstrăm diversitatea și pluralismul nostru de păreri pe alte teme, dar să avem un pact comun și să lucrăm cu toții la proiectul „Moldova europeană”!

De aceea, reiterez apelul la consolidarea tuturor forțelor pro-europene către întreaga societate, către toate forțele politice responsabile, dar și către fiecare cetățean care dorește un viitor mai bun pentru Republica Moldova!

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

3 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

5 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago