Organizațiile semnatare, membre ale Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte,
Fac apel
Către Comisia Electorală Centrală:
Către Parlamentul Republicii Moldova:
Pe data de 11 mai 2020, Comisia Electorală Centrală (CEC) a făcut public un document cu propunerile de modificare a legislației electorale și a celei conexe, realizat de către un expert național și completat cu propunerile membrilor CEC. Propunerile formulate urmau să înlăture lacunele și deficiențele legislative identificate de CEC și alte autorități publice, să soluționeze adresele Curții Constituționale formulate în urma alegerilor prezidențiale din 30 octombrie (13 noiembrie) 2016 și să răspundă la recomandările formulate de misiunile naționale și internaționale de observare a alegerilor. Deși a fost publicat pe pagina web a CEC, documentul nu a fost supus oficial procesului de consultări publice, nefiind indicată persoana responsabilă de colectarea propunerilor și data limita pentru recepționarea acestora.
Pe parcursul lunii mai 2020, la solicitarea Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC), CEC a organizat două ședințe cu membrii CALC, la care au fost prezentate propunerile de modificare a legislației electorale elaborate de organizațiile societății civile, precum și opiniile acestora față de documentul publicat de CEC. În urma discuțiilor, pe 20 și 21 mai 2020, organizațiile membre CALC au expediat în atenția CEC opiniile lor. Anterior, pe 7 aprilie 2020, Asociația Presei Independente a transmis CEC un set de propuneri privind amendarea Codului Electoral la capitolul reflectării alegerilor în mass media.
La 2 iunie 2020, Comisia Electorală Centrală a aprobat prin Hotărârea nr. 3949 proiectul de lege pentru modificarea legislației electorale și a celei conexe. Documentul a fost aprobat într-un mod pripit, fără o prezentare a principalelor modificări-cheie la legislația electorală vizate de respectivul proiect de lege și fără a pune în discuție propunerile înaintate de organizațiile societății civile. Ultimele, potrivit președintelui CEC, urmau a fi transmise Parlamentului și Guvernului împreună cu proiectul de lege votat, dar și publicate pe pagina web a CEC. La momentul publicării acestui apel, tabelul de divergențe la proiectul de lege, precum și opiniile societății civile continuă să lipsească de pe pagina web a CEC.
La 3 iunie 2020, CEC a transmis Guvernului și Parlamentului spre examinare setul de propuneri pentru modificarea unor acte legislative, aprobat prin Hotărârea CEC nr.3949 din 2 iunie 2020. Proiectul nu a fost publicat pe nici-una din paginile web ale acestor instituții.
Atragem atenția că în urma alegerilor prezidențiale din 30 octombrie (13 noiembrie) 2016, Curtea Constituțională a formulat șase adrese Parlamentului Republicii Moldova. Parlamentul, contrar prevederilor legislației, până la momentul lansării prezentului Apel, nu a soluționat în niciun fel trei adrese, iar celelalte trei adrese au fost soluționate doar parțial. Potrivit art. 281 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, se stabilește un termen de cel mult 3 luni pentru examinarea observațiilor (constatărilor) Curții și informarea acesteia despre rezultatele examinării.
Amintim că alegerile prezidențiale au fost stabilite pentru data de 1 noiembrie 2020. Parlamentul are la dispoziție mai puțin de 2 luni să rezolve adresele Curții Constituționale și să perfecționeze legislația electorală pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor prezidențiale din acest an. În același timp, luând în calcul situația epidemiologică actuală din țară și din statele în care locuiesc cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare, considerăm necesară inițierea neîntârziată de către CEC a procesului de revizuire a procedurilor electorale necesare pentru asigurarea condițiilor sigure de activitate a funcționarilor electorali și de exercitare a votului de către cetățenii aflați atât în țară, cât și peste hotare.
www.alegeliber.md – Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte este o entitate permanentă, benevolă, constituită din 35 organizații obștești din Republica Moldova cu scopul de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova prin promovarea și desfășurarea alegerilor libere şi corecte în conformitate cu standardele ODIHR (OSCE), ale Consiliului Europei și a instituțiilor specializate afiliate acestuia.
Pentru anul 2024, Republica Moldova a înregistrat un scor de 60 de puncte, în Indicele…
În fiecare an în preajma sărbătorilor de Paști, pompierii din Orhei, Telenești, Rezina și Șoldănești…
Un proces-verbal de control al Inspectoratului de Supraveghere Tehnică privind volumul cheltuielilor făcute din banii…
Potrivit declarației de avere și interese personale depuse de deputata din Orhei, Mariana Cușunir aceasta…
Anul trecut, președintele raionului Orhei, Vasile Adașan a avut un salariu total de peste 275…
În anul 2021 Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională a inițiat proiectul ”Renovarea și modernizarea tehnică…