Select your Top Menu from wp menus

Apeductul din Burcuta, “victimă” colaterală a neînțelegerilor dintre autorităţile din Selişte şi cele din Orhei

Apeductul din Burcuta încă nu a fost luat la balanţă de către Regia Apă-Canal Orhei şi, în decurs de 4 ani, a ajuns într-o stare deplorabilă.
Situaţia acestui obiect de aprovizionare cu apă a fost din nou adusă în atenţie de către consilierul raional Vladimir Bobeică, care are şi o explicație pentru starea suspendată a apeductului situat între Orhei şi Selişte. Potrivit lui Bobeică, Apă Canal nu ia apeductul la balanță deoarrece autorităţile de la Selişte nu au schimbat destinaţia terenului ce aparţine comunei şi pe care este amplasată Staţia de Epurare a apelor, gestionată de întreprinderea din Orhei.

Destinaţia terenului nu va fi schimbată niciodata, declară un alt consilier raional, Haritina Cecan, care locuiește în comuna Selişte. Terenul va rămâne agricol, mai ales că autorităţile  din Orhei nu se grăbesc să îşi onoreze obligaţiile de conectare a satelor Selişte şi Lucașeuca la sistemul de canalizare.

Consiliera a informat  în cadrul recentei ședințe a CR Orhei că reţeaua de canalizare pentru cele două sate  trebuia să fie adusă de la Staţia de epurare a apelor până la marginea comunei. Acest lucru însă nu a fost făcut. Pe lângă aceasta, Primăria Orhei refuză executarea proiectului reţelei, până în prezent fiind îndeplinite doar 30%.

Mai mult, potrivit Haritinei Cecan, nu demult pe terenurile agricole traversate de apeductul care vine din Orhei spre Staţia de epurare, a avut loc un dezastru, despre care deja se cunoaște. Publicaţia Opinia Liberă a scris la începutul lunii curente despre faptul că apele uzate se scurg direct pe terenurile agricole din părţile comunei Selişte şi în canalul din preajmă.

Amintim că o staţie modernă de epurare a apelor uzate, bazată pe tehnologia zonelor umede, care a costat 4,8 miloane de euro, a fost dată în exploatare în luna septembrie 2013. Staţia se află în gestiunea Regiei Apa-Canal Orhei, dar este amplasată pe 5 ha de pământ care aparţin comunei Selişte.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/apeductul-din-burcuta-victima-colaterala-a-neintelegerilor-dintre-autoritatile-din-seliste-si-cele-din-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19