Select your Top Menu from wp menus

APCE votează acreditarea delegației Republicii Moldova

Plenul APCE a aprobat în miercuri seară o rezoluție care reconfirmă acreditarea delegației R. Moldova la APCE. Deși inițial contesta acreditarea delegației moldovenești pe motiv că este incompletă și nu reflectă compoziția parlamentului (PL nefiind reprezentat), plenul a decis să acorde Moldovei timp până în luna aprilie pentru completarea echipei. În acest moment delegația Republicii Moldova la APCE este compusă din șapte membri, deși Moldova are dreptul să fie reprezentată de 10 deputați.

Inițial rezoluția arata că, delegația nu poate fi acceptată câtă vreme pentru al doilea an consecutiv, „nu este completă și din ea lipsesc componenți ai principalelor partide politice reprezentate în Parlamentul de la Chișinău. „Cel puțin trei din cele patru locuri aparținând puterii de la Chisinau sunt ocupate de partide aflate in opoziție, iar Partidul Liberal, aflat la putere, nu are nici un reprezentant”, se arată în document.

O situație similară s-a înregistrat și anul trecut, numai că atunci nici un deputat din APCE nu a contestat delegația moldovenească, iar organizația a aprobat-o așa, deși era incompletă. Potrivit reglementărilor APCE un deputat susținut de încă 10 din cinci țări diferite poate contesta acreditarea unei delegații naționale, dacă are argumente care se sprijină pe regulile de constituire a APCE.

Potrivit regulamentelor APCE, la începutul fiecărei sesiuni de iarnă (ianuarie a fiecărui an) fiecare țară trebuie să prezinte spre acreditare lista cu deputații membri ai delegației la APCE.

Procedura de verificare a acreditărilor la fiecare început de an parlamentar permite parlamentelor naționale să își actualizeze reprezentarea politică în funcție de evoluțiile care au avut loc între timp în componența parlamentelor (prin alegeri, prin reconfigurarea puterii, respectiv opoziției etc).


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/apce-voteaza-acreditarea-delegatiei-republicii-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19