Categories: EconomicSocialȘtiri

APCE a recunoscut oficial Transnistria drept zonă de ocupație rusă

În cadrul reuniunii de marți, 15 martie Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, APCE, a recunoscut Transnistria ca fiind teritoriu ocupat de Rusia, iar decizia finală urmează să fie luată pe 17 martie de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, scrie Rador.

Marți, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a analizat o rezoluție, care conține mai multe puncte cu privire la agresiunea armată a Federației Ruse împotriva Republicii Moldova din 1992, precum și ocuparea Transnistriei de către Rusia, relatează RBC-Ucraina cu referire la Eurointegration.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a examinat rezoluția, prin care se recunoaște oficial agresiunea armatei ruse comisă împotriva Republicii Moldova, în anul 1992, precum și ocuparea abuzivă a Transnistriei de către Rusia. Este vorba de un proiect de rezoluție ce vizează inițierea unei decizii finale privind excluderea Rusiei din Consiliul Europei, care a fost supus la vot marți seara. Deputații au depus o parte din amendamentele pentru la acest proiect, dintre care unul care se referă la Transnistria. Membrii APCE din România, Ucraina, Franța, Estonia, Marea Britanie, Georgia și Turcia au fost cei care au propus APCE recunoașterea oficială a ocupației ruse asupra unui teritoriu ce aparține Republicii Moldova.

”Federația Rusă a comis un act de agresiune militară împotriva Republicii Moldova și, în consecință, ocuparea regiunii transnistrene” – această formulare a fost propusă de membrii APCE. În cadrul unei reuniuni a comitetului care a examinat decizia, acest amendament a fost aprobat în unanimitate. Deci, această decizie va fi inclusă în textul final. De menționat că reprezentanții Republicii Moldova nu sunt coautori ai acestui amendament.

sursa: radiochisinau.md

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

2 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

2 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

3 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

4 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

5 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

5 zile ago