Reprezentanți ai Uniunii Avocaților din Republica Moldova susțin că 
actualul cadrul legislativ și normativ nu asigură protecția adecvată 
reprezentanților apărării. Aceștia se arată îngrijorați de ceea ce s-a 
întâmplat în noaptea de 30 spre 31 mai, când automobilul avocatei Doina 
Ioana Străisteanu a fost incendiat. Avocații au spus că incendierea 
unității de transport nu este altceva decât o tentativă de a o intimida 
pe avocată în exercitarea profesiei și a atribuțiilor sale.
Într-o conferință de presă
la IPN, Doina Ioana Străisteanu a menționat că automobilul, care era 
parcat în fața propriului cabinet de avocat, a fost incendiat în mod 
intenționat. Și acest lucru l-a înțeles din secvențele video surprinse 
de camerele video. Avocat spune că, în plângerea depusă la poliție, a 
indicat mai multe persoane pe care le bănuiește că ar fi putut recurge 
la asemenea acțiuni. Potrivit avocatei, ar putea fi vorba despre cei 
care o atacă pentru faptul că reprezintă în instanțele de judecată 
persoane din comunitatea LGBT. Aceasta nu exclude că incendierea ar fi 
fost pusă la cale de bărbați condamnați pentru viol, după ce ea le-ar fi
demonstrat vinovăția apărând interesele victimelor.
Doina Ioana Străisteanu spune că urmare a acestor acțiuni constată 
faptul că în astfel de situații, avocații sunt mai puțin protejați, 
decât persoanele fizice, pentru că ei nu au asigurată această protecție 
prin lege. „Lega nu ne oferă nici statut special, nici nu ia sub un 
oarecare control dosarele de atac asupra avocaților”, a spus 
apărătoarea.
Președintele Uniunii Avocaților, Emanoil Ploșniță, a spus că în 
ultimul timp tot mai mulți avocați insistă pe ipoteza că sunt amenințați
în exercitarea profesiei. În opinia sa, sunt necesare măsuri urgente 
pentru a asigura independența avocatului în exercitarea atribuțiilor 
sale.
Decanul Baroului de avocați Chișinău, Dorin Popescu, a afirmat că 
Legea cu privire la avocatură, aprobată în 2002, prevede pedepse pentru 
insultarea, calomnierea, amenințările și actele de violență la adresa 
avocatului în timpul exercitării atribuțiilor profesionale. La fel, și 
Constituția spune că amestecul în activitatea persoanelor care exercită 
apărarea se pedepsește. Însă, spune Dorin Popescu, nu este ajustat Codul
Penal și Codul Contravențional la normele prevăzute de Constituție și 
de Legea cu privire la avocatură.
Iurie Mărgineanu, membru al Consiliului Uniunii Avocaților, 
consideră că este nevoie ca avocații să dispună de imunitate în 
exercitarea profesiei, astfel încât să fie mai protejați. „Un avocat 
neprotejat duce direct la încălcarea dreptului la un proces echitabil”, a
spus Iurie Mărgineanu
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…