AO ”Pentru Orhei” a ajuns să fie atacată în judecată pentru datorii chiar și de o întreprindere municipală

Asociația Obștească ”Pentru Orhei” este rea de plată, lucru confirmat de o adresare în instanța de judecată prin care Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei solicită din partea primei achitarea datoriei și a cheltuielilor de judecată. Până pe 11 octombrie asociația trebuie să prezinte referenița, iar ambele părți – probele necesare soluționării litigiului.


Acesta nu este prima judecată în care ”Pentru Orhei”, fondată în 2015 cu concursul primarului de atunci Ilan Șor, este chemată pentru a plăti datoriile. Companii private, dar și publice în diferite perioade au cerut banii pentru serviciile primite și neachitate de ”Pentru Orhei”. Astfel Compania Publică Teleradio- Moldova, în câteva procese a cerut achitarea unei sume de cca 150 mii lei pentru serviciile pe care le-a prestat asociației obștești.


Într-un alt proces compania Pacific-Leasing SRL a solicitat revendicarea datoriilor  de peste 8 mii de euro și a două automobile de model Chevrolet-Aveo. De menționat că numerele de înmatriculare a celor două automobile coincid cu cele ale automobilelor Chevrolet-Aveo ce aveau pe ele simbolica Partidului Șor. Asta deși legea privind asociațiile obștești prevedea că acestea nu au drept să utilizeze mijloacele băneşti şi valorile materiale, primite de la persoane fizice şi juridice străine, autohtone, precum şi de la stat, pentru susţinerea partidelor politice, iar mijloacele băneşti şi valorile materiale utilizate în scopurile menţionate urmează să fie expropriate, cu titlu gratuit, în venitul bugetului de stat, în temeiul hotărîrii judecătoreşti.


Asociația Obștească își are adresa juridică în aceeași încăpere a Întreprinderii Municipale Hotelul ”Codru” în care își are adresa juridică Partidul Șor și era găzduit sediul Gărzilor Populare din Orhei.

Aceasta a fost fondată în 2015, la scurt timp după ce primar al orașului a devenit Ilan Șor, unul din figuranții în dosarul privind furtul miliardului. De-a lungul timpului organizația a fost condusă de apropriați a lui Șor, precum Maria Albot, Viorel Melnic sau actualul primar al Orheiului, Pavel Verejanu.
În acești ani, organizația era prezentată drept cea care finanțează realizarea mai multor proiecte în municipiul Orhei.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago