Categories: PoliticȘtiri

Anularea ştampilei pe actele prezentate de antreprenori, aprobată în prima lectură

Parlamentul a aprobat, în prima lectură, un proiect de lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative, prin care cerinţa de a deţine ştampila, stabilită pentru agenţii economici, nu va mai fi una obligatorie, devenind opţională, transmite IPN.

Viceministrul justiţiei Eduard Serbenco, prezentând documentul a menţionat, că  obligativitatea de a deţine ştampilă ridică costul de înregistrare a unei afaceri cu 200-300 lei. Pentru efectuarea tranzacţiilor de comerţ extern ştampila constituie o barieră netarifară, care complică procedurile la export şi import.

„În epoca dezvoltării tehnologiilor moderne, ştampila pe documentele agenţilor economici, nu mai constituie un însemne de siguranţă, fiind, de fapt, un atribut rudimentar”, a notat viceministrul. Potrivit lui, anularea ştampilei se înscrie în contextul simplificărilor reglementărilor ce se referă la activitate de antreprenoriat, obiectiv pe care şi l-a propus Guvernul.

Deputatul socialist, Vasile Bolea, a spus că nu este sigur că anularea ştampilei va simplifica înregistrarea şi desfăşurarea afacerilor. „Da, ştampila are un cost, dar nu e vorba de sume mari. Însă este un atribut credibil. Dar dacă de fiecare dată agentul economic va trebui să meargă la notar pentru ca să fie confirmată semnătura digitală aplicată pe un document sau altul, va trebui să plătească mai mult, doar serviciile notariale sunt scumpe”, menţionat Vasile Bolea.

Mai mulţi deputaţi, printre care şi deputatul liberal-democrat, Chiril Lucinschi, s-au interesat despre impactul anulării stampilei şi cum va fi efectuat, la modul practic, acest proces, în condiţiile în care referinţe la ştampilă se conţin în 100 de acte normative.

Preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget, finanţe, Ştefan Creangă, în raportul prezentat, a recomandat deputaţilor să susţină anularea ştampilei pe actele prezentate de către agenţii economici. Totodată, Ştefan Creangă, concluzionând şi asupra opiniilor expuse de deputaţi a spus că în lectura a doua trebuie de analizat pe ce segmente, în raport cu ce instituţii, ştampila nu trebuie, totuşi anulată.

În cadrul dezbaterilor, deputatul comunist, Oleg Reidman, dar şi alţi deputaţii au expus opinii că băncile nu vor accepta documente de la genţii economici în baza unor documente pe care va lipsi ştampila.

Potrivit proiectului de lege, autorităţile publice vor aplica ştampila în mod  obligatoriu şi în continuare.

RadioOrhei

Recent Posts

Executivul UE a analizat textele Pfizergate ale lui von der Leyen – apoi le-a lăsat să dispară

Documentul aruncă o nouă lumină asupra controverselor legate de un acord de miliarde pentru obținerea…

16 ore ago

Clasamentul instituțiilor de învățământ din raionul Orhei la promovarea BAC-ului în acest an

Niciun liceu din raionul Orhei nu a reușit să obțină rata de promovare de 100%…

21 de ore ago

Declarație oficială a Comisiei Electorale Centrale privind apariția unor materiale deepfake ce vizează instituția și conducerea sa

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova (CEC) își exprimă repetat îngrijorarea profundă în legătură cu difuzarea recentă…

3 zile ago

Experții FAO vor anunța ministerul Agriculturii dacă moldovenii pot să mănânce insecte

Lista de alimente noi permisive pentru consumatorii moldoveni, viermele galben de făină, larvele gândacului de…

4 zile ago