În 2015 la Orhei au fost înregistrate trei cazuri de încălcare a drepturilor jurnaliştilor. Potrivit raportului asupra situației presei din Republica Moldova în anul 2015, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent din Moldova, oraşul Orhei a revenit după ani buni de absenţă în categoria localităţilor unde au avut loc astfel de cazuri.
Documentul aminteşte că în luna martie trecut reporterul Jurnal TV a fost agresat de o persoană din anturajul deputatului PDM Constantin Ţuţu, cazul fiind investigat de Inspectoratul de Poliţie Orhei.
În iulie, o echipă a aceluiaşi post de televiziune nu a fost lăsată să intre în incinta Primăriei Orhei, jurnaliştii fiind bruscaţi şi forţaţi să părăsească sediul instituţiei.
În decembrie, reprezentantului Radio Orhei i-a fost îngărdit accesul la şedinţa publică a Consiliului Orăşenesc.
Organizaţiile neguvernamentale de media au condamnat încălcarea prevederilor legale care garantează dreptul jurnalistului de a obţine şi a difuza informaţii, amintind şi de sancţiunile prevăzute de Codul Penal pentru împiedicarea intenționată a activității mass-media și a jurnaliștilor.
Pentru Raportul asupra situației presei din Republica Moldova în anul 201, 5 click pe media-azi.md