Un fan al echipei Udinese a atras atenţia presei din Italia după ce a fost singurul suporter al formaţiei friulane la meciul cu Sampdoria, disputat, luni, la Genova, în Serie A, informează BBC, citat de MEDIAFAX
Arrigo Brovedani, un comerciant de vinuri din Udine, se afla cu afaceri al Genova şi s-a gândit să asiste la meciul echipei sale favorite. Şi-a cumpărat bilet în sectorul galeriei oaspete, iar când a ajuns în tribună a constatat că este singurul suporter al celor de la Udinese. Era o seară friguroasă de luni şi, deşi nu se aştepta să găsească tribuna oaspeţilor plină, el miza pe faptul că vreo cinci-şase „coechipieri” îl vor ajuta să-şi încurajeze formaţia favorită.
Jucătorii oaspeţilor erau la încălzire când fanul şi-a ocupat locul în tribună. Brovedani ţine întotdeauna în maşina sa steagul şi fularul cu însemnele echipei favorite, astfel că imediat i-a salutat pe jucătorii de la Udinese şi a început să-i încurajeze.
Oarecum miraţi, suporterii gazdelor l-au huiduit iniţial, dar după ce au constatat că zgomotul făcut de „galeria” oaspete provine de la o sigură persoană l-au aplaudat şi l-au invitat pe Brovedani la o băutură după meci. Mai mult, stewarzii de pe stadion i-au adus cafea fierbinte fanului singuratic, iar oficialii clubului Sampdoria i-au dat un tricou al căpitanului Gastaldello.
„M-am simţit un pic jignit când au început să mă huiduie, dar până la urmă au început să mă aplaude şi m-au invitat la masă, iar conducerea clubului mi-a dat un tricou. Mi-au urat Sărbători Fericite”, a declarat Brovedani pentru BBC.
Suporterul le-a purtat noroc celor de la Udinese, care au câştigat meciul cu scorul de 2-0. Jucători friulani i-au dedicat victoria lui Brovedani şi l-au invitat să asiste de pe stadion la următorul meci, programat sâmbătă pe teren propriu.
sursa: mediafax.ro