De la începutul anului, în țară s-au produs peste 1500 de incendii, în
care și-au pierdut viața 216 persoane. Cele mai frecvente cauze sunt
erorile admise în construcția și exploatarea sobelor, precum și în
montarea și exploatarea centralelor termice. Datele au fost prezentate
la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, convocată de premierul
Ion Chicu, în această dimineață, 24 decembrie, transmite IPN.
Autoritățile de profil au menționat necesitatea actualizării cadrului
legal național, care să restricționeze folosirea centralelor termice
autonome în blocurile de locuit.
Premierul a solicitat Inspectoratului General pentru Situații de Urgență
să intensifice comunicarea și cooperarea cu autoritățile publice locale
și cu polițiștii de sector în sensul informării oamenilor despre
pericolele exploatării sobelor și centralelor termice neconforme, pentru
a preveni producerea incendiilor.
În cadrul ședinței s-a discutat și despre problema accidentelor rutiere.
De la început de an, s-au înregistrat 2307 accidente rutiere, în care
au decedat 232 de oameni, iar mii s-au ales cu traume de diferită
gravitate. Cele mai frecvente încălcări au fost viteza excesivă,
neacordarea priorității și șofatul în stare de ebrietate.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…