Iurie Osipenco a primit titlul de “Cel mai bun antrenor al anului 2015”, la Gala Laureaţilor Fotbalului Moldovenesc – 2015, organizat de FMF.
Osipenco, antrenează Milsami Orhei de cca 1,5 ani, sub cârma sa, echipa a obţinut în premieră titlul de Campioană 2014-2015 şi la fel, în premieră, a ajuns să joace în Liga Campionilor.
Acum o lună Osipenco chiar a anunţat că demisionează din postul de antrenor al Milsami, din cauza unor momente atât legate de fotbal cât şi celor care nu au tangenţe cu acest sport.Ulterior s-a anunţat că Osipenco rămâne antrenor principal.
În cadrul aceleaşi festivităţi Milsami Orhei a fost declarată cea mai bună echipă de fotbal din Moldova în anul 2015.
În prezent echipa are rezultate destul de modeste în Campionatul intern, finalizând anul 2015 pe locul 7.
Presa sportivă a scris despre existenţa datoriilor de cca o jumătate de milion de dolari a clubului faţă de fotbalişti şi angajaţi.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…