Noile tarife la gazele naturale urmează a fi discutate joi, 4 august, în cadrul unei şedinţe a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, potrivit Radio Moldova. Amintim că ieri, preşedintele Consiliului de Administraţie al S.A „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a anunţat că în luna august Republica Moldova achiziţionează gazelor naturale de la Gazprom la un preţ de peste 1 458 de dolari pentru mia de metri cubi, cu 478,5 de dolari mai mult decât în luna iulie, potrivit Radio Moldova.
Precizăm că ultima dată, Moldovagaz a solicitat ajustarea tarifului până la 28, 41 lei pentru un metru cub de gaz. Totodată, ANRE a publicat proiectul de decizie în care este menţionat că noul tarif va fi de 22,26 lei. În prezent, moldovenii achită 18.60 lei pentru un metru cub de gaze naturale.
sursa: trm.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…