Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat în ședința sa de azi, tarifele pentru energia electrică livrată consumatorilor. Astfel locuitorii din zona deservită de furnizorul Premier Energy, inclusiv cei din raionul Orhei vor achita 4,1 lei/kWh. Până în prezent tariful achitat era de 2,34 lei/kWh. Noul tarif este mai mic cu un leu față de cel solicitat inițial, și va intra în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial.
După încetarea livrărilor de curent electric de la Centrala de la Cuciurgan din regiunea transnistreană, cauzată de sistarea tranzitării gazului din Rusia prin Ucraina, majoritatea curentului electric necesar consumului de pe malul drept, este cumpărată pe piețele europene, unde acesta este mai scump.