Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit preţurile plafon la benzină şi motorină, valabile pentru următoarele trei zile. Astfel, un litru de benzină va costa cel mult 29 de lei şi 29 de bani, sau cu 16 bani mai mult. În acelaşi timp, motorina va fi mai ieftină cu 15 bani şi va costa 27 de lei şi 66 de bani.
Potrivit ANRE, creşterea preţurilor la carburanţi înregistrată în ultimele zile reflectă reacţia burselor internaţionale la cererea tot mai mare din partea pieţei ucrainene şi discuţiile intense din interiorul Uniunii Europene privind planurile de refuz total, până la sfârşitul anului curent, asupra importurilor de ţiţei şi produse derivate din Federaţia Rusă.
sursa: trm.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…