Categories: PoliticȘtiri

ANI investighează dacă deputatul PAS, Lilian Carp, a încălcat legea fiind timp de trei ani în două funcții

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță că are pe rol dosarul deputatului PAS, Lilian Carp, cu privire la incompatibilitatea funcțiilor. Reacția vine după ce liderul Asociației Obștești „Voievod”, fostul deputat PSRM, Nicolae Pascaru, a depus o sesizare la ANI în care solicită să verifice dacă Carp a fost în incompatibilitate de funcție, atunci când era deputat, dar și președinte al Federației Moldovenești de Polo pe Apă.

În sesizarea depusă la ANI, Pascaru atrage atenția că Lilian Carp, a deținut mai mulți ani la rând funcția de președinte al Federației Moldovenești de Polo pe Apă concomitent cu funcția de deputat, situație confirmată în declarațiile de avere și interese personale, depuse de Lilian Carp în anii 2017- 2019, scrie ntv.md

Amintim că la sfârșitul săptămânii trecute ANI anunța că a constatat incompatibilitatea de funcție a fostului deputat democrat Radu Rebeja care a deținut simultan și funcția de Președinte a unei asociații obștești din domeniul fotbalului. Subiectul a obținut mandatul în decembrie 2019, iar calitatea de Președinte al asociației obștești o deține din anul 2017, după ce Adunarea de Constituire a asociației a decis numirea subiectului în această funcție, pe care o deține până în prezent, se spunea în comunicatul ANI.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

3 zile ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

3 zile ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

4 zile ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

4 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

4 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

6 zile ago