Categories: PoliticȘtiri

Angela Gonța reacționează: „Cine-i următorul?”

Angela Gonța reacționează la ultimele evenimente din spațiul public printr-un mesaj destul de dur. Aceasta se referă atât la perchezițiile de la domiciliul acesteia, cât și la luptele politice din țară și la procesul în care este implicat soțul ei, Vlad Filat.

Citiți mai jos mesajul acesteia:

„De când m-am retras din viața publică am ezitat să fac declarații cu tentă politică. Am considerat că orice părere de a mea ar putea fi interpretată sau chiar lipsită de credibilitate, ținând cont și de gradul de rudenie pe care-l am cu politicianul Vlad Filat.

Nu am comentat nici atunci când, în urma perchezițiilor, care au început în lipsa mea și a avocaților, majoritatea „probelor” ridicate de procurori sunt de fapt lucrurile mele. E vorba de calculatorul meu, stikuri cu poze mai vechi și noi, un telefon vechi, câteva ceasuri cumpărate de-a lungul anilor. Chiar dacă procurorii anunțau cu mare fast de „aceste probe”, am avut ferma convingere că nu trebuie să intervin pentru ca ancheta să deruleze conform legii.

În schimb, cei care conduc ancheta nu au ținut și nici nu țin cont de lege și „au aruncat” în internet tot felul de informații minciunoase și „probe” din dosar. Mai nou, în aceeași sursă media, a apărut și filmulețul.

Întrebarea mea este DE CE?

Care este scopul să faci acest spectacol atâta timp cât în față judecătorilor procurorul spune că are suficiente probe că Filat să fie judecat. Aveți probe, aveți dovezi? Sunteți profesioniști? Minunat. Faceți-vă treabă. Să triumfe adevărul! Dar de ce să-i umilești familia? De ce să-i rușinați părinții în vârstă de 70 de ani? De ce? Că să șantajați? Că să intimidați?

Ei bine, vă felicit! Eu cred că ați reușit. Îmi e rușine. Dar știți de ce? Pentru că în timp ce o țară întreagă așteaptă de aproape un deceniu să luptați împotriva corupției, voi cei de la CNA (cu mici excepții) nu sunteți decât o „gașcă de bandiți în epoleți”. Pe vremea lui Voronin, când instrumentați cazul Sarban, Pasat, Becciev și alții, arătați cu degetul în sus, la bojica Voronin. Acum – arătați spre Cantemir. Vă amintiți de cazul ministrului Focșa, inițiat în aceeași zi cu cazul Vicol? Vicol – condamnat. Focșa? A, el e membru PD.

Intimidată? Da! Dar nu pentru că am privit un filmuleț cum doi oameni maturi fac sex. Intimidată pentru că dacă ți se întâmplă așa ceva, și e clar că i se poate întâmpla oricui, nu ai cui să te plângi și să-ți faci dreptate. Cui? Unei procuraturi și unui CNA care acționează în unison cu „bandiții fără epoleți”?

Este politicianul Vlad Filat vinovat de ce i se întâmplă? Da. Pentru că a avut ocazia să schimbe lucrurile, dar nu a făcut-o. De ce? O să va spună el. Cert este că a urmărit cum rând pe rând colegii lui s-au ales cu dosare penale și nu a făcut decât să spună „anchetă să-și spună cuvântul”. Și „ancheta”, controlată politic, și-a spus cuvântul. Au urmat rudele, apoi el.

Înrebarea este: „Cine este următorul?””, a scris jurnalista pe contul său de Facebook.

sursa: agora.md

RadioOrhei

Recent Posts

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

o zi ago

Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să…

o zi ago

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

3 zile ago

Sondaj: 61% din români susțin și 36% nu susțin ca Republica Moldova să devină în următorii ani membră a UE

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…

5 zile ago

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

6 zile ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

2 săptămâni ago