Select your Top Menu from wp menus

Angajaţii întreprinderilor de stat ar putea fi obligaţi să cunoască limba de stat

Angajaţii întreprinderilor de stat şi ai celor cu capital majoritar de stat ar putea fi obligaţi să cunoască limba de stat. Asta după ce câţiva deputaţi vor să fie operate câteva modificari şi completară a Codului Muncii.

Autorii proiectului de lege deputaţii liberali Valeriu Munteanu, Ion Hadârcă, Corina Fusu şi Ana Guţu, consideră inadmisibil faptul ca angajaţii întreprinderilor de stat să nu cunoască limba oficială.

“Necunoaşterea limbii oficiale de către angajaţii întrepriderilor de stat şi a întreprinderilor cu capital majoritar de stat este inadmisibilă într-un stat de drept, bazat pe principii democratice, în care majoritatea absolută a cetăţenilor sunt purtătorii acestei limbi”, se menţionează în nota informativă a proiectului de lege propus de liberali.

Potrivit deputaţilor liberali, obligativitatea cunoaşterii limbii de stat este deja instituită, prin legi special, pentru mai multe categorii de angajaţi, cum ar fi poliţişti, magistraţi sau avocaţi. Totodată, funcţionarii publici trebuie să cunoască limba de stat, indiferent de nivelul unităţii administrative în care sunt angajaţi.

Conform datelor statistice, în Republica Moldova sunt înregistrate circa 1 500 de întreprinderi de stat sau municipale care, în majoritate, oferă servicii populaţiei, iar angajaţii acestora interacţionază cu un număr nedefinit de beneficiari.

sursa: tv7.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/angajatii-intreprinderilor-de-stat-ar-putea-fi-obligati-sa-cunoasca-limba-de-stat/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19