Categories: PoliticȘtiri

Andrian Candu: Viitoarele alegeri parlamentare trebuie să se desfăşoare conform sistemului uninominal

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, susţine că viitorul Parlament urmează a fi ales prin vot uninominal. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite IPN.

„Noi am înregistrat proiectul de lege privind introducerea sistemului uninominal de vot. Urmează dezbaterile cu societate civilă. Proiectul trebuie să treacă şi printr-o expertiză internaţională. Cred că vom reuşi până la alegerile parlamentare din 2018. Mai avem un an şi jumătate şi timpul ne permite. Ştiu că discuţiile nu vor fi uşoare. Dar vom discuta şi îi vom convinge pe colegii din Parlament”, a precizat spicherul.

Andrian Candu a respins versiunea că introducerea votului uninominal va amplifica coruperea deputaţilor: „Coruperea deputaţilor reprezintă şi acum o problemă. Oamenii vor putea să-şi aleagă deputatul concret şi să ceară demiterea lui. Aceste prevederi îi va responsabiliza pe viitorii deputaţi”.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago