Andrian Candu: partea a doua a raportului Kroll ar putea fi gata în lunile aprilie-mai

Președintele parlamentului, Andrian Candu, a declarat în cadrul unei teleconferințe că partea a doua a raportului companiei americane Kroll, ce investighează dispariția a circa un miliard de dolari din băncile falimentate, ar putea fi gata în lunile aprilie-mai. Termenul vehiculat anterior pentru faza de recuperare a activelor era februarie 2017. „Contează calitatea raportului şi faptul că prin publicarea lui să nu fie aduse prejudicii statului”, a spus Candu. Şeful legislativului a dat asigurări că toţi demnitarii implicați în această fraudă vor fi deferiți justiției, lucru pus la îndoială de unii experţi, scrie Europa Liberă.
Şeful Legislativului, care în mai 2015 a făcut public, la presiunea opiniei publice, primul raport al companiei americane Kroll, a afirmat că cea de-a doua fază a anchetei prevede identificarea beneficiarilor, localizare şi sechestrarea activelor deținute de aceștia. Chiar dacă Andrian Candu a spus că „toţi aşteaptă cine sunt în spatele schemelor şi unde au dispărut banii”, de data aceasta el nu va proceda la fel, deoarece ar putea prejudicia întreaga procedură de recuperare.Fostul premier Ion Sturza a scris pe o reţea de socializare că cea de-a doua fază a raportului efectuat de compania americană Kroll va detalia traseul banilor şi lista intermediarilor, fără a ajunge la beneficiarii finali. „Şansele de recuperare sunt aproape de zero”, a afirmat Sturza.
În ciuda faptului că unii decidenți politici spun că în momentul fraudei bancare din 2014 regulatorul bancar nu avea pârghiile necesare, economistul Alexandru Fală, de la Centrul analitic Expert-grup, este de părere ca instituția avea mecanisme şi norme legale suficiente pentru a interveni şi a opri furtul de banii.Iar în acest caz e normal ca cei care au administrat domeniul să poarte responsabilitate nu doar penală, dar şi pecuniară
În opinia lui Alaxandru Fală, CNA, procuratura şi SIS ar fi instituțiile care ar avea partea lor de vină pentru „scurgerea” miliardelor de lei în străinătate.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago