Liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase a declarat Europei Libere că va contesta la Curtea de Apel decizia Comisiei Electorale Centrale de respingere a referendumului pentru micșorarea numărului de deputați și lipsirea acestora de imunitate parlamentară. Săptămâna trecută, președintele CEC, Iurie Ciocan, a fost audiat în Parlament unde și-a apărat decizia spunând că grupul de inițiativă nu ar fi adunat cum trebuie semnăturile pentru organziarea referendumului. Duminică, 3 aprilie, au avut loc proteste împotriva deciziei CEC în mai multe localități ale țării, iar în 24 aprilie o amplă demonstrație este anunțată la Chișinău.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…