Consiliul Național Politic al Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” l-a desemnat pe liderul formațiunii, Andrei Năstase, să candideze la funcția de președinte la așteptatele alegeri prezidențiale directe. Năstase este citat de portalul tribuna.md, spunând la întrunirea de duminică a formațiunii sale că acceptă acest mandat ca să poată negocia cu alți potențiali candidați pro-europeni pentru găsirea unei candidaturi comune. Până acum, și-a mai anunțat intenția să candideze, pe dreapta, fosta ministră a Educației, Maia Sandu, iar pe stânga – liderul socialiștilor, pro-rusul Igor Dodon. Președinte Nicolae Timofti a împlinit patru ani de mandat săptămâna trecută, dar Parlamentul nu a stabilit încă data noului scrutin, în urma deciziei Curții Constituționale să se revină la alegeri prezidențiale directe.
sursa: europalibera.org