Autorităţile de la Chişinău nu au primit o explicaţie oficială privind rachetele ruseşti care au survolat spaţiul aerian acum o săptămână, întrucât reprezentanţii părţii ruse nu recunosc o încălcare în acest sens, a declarat ministrul Apărării, Anatolie Nosatâi în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
El a precizat că Republica Moldova nu dispune actualmente de sisteme de apărare aeriană şi sunt necesare investiţii şi achiziţii de lungă durată.
„Este o discuţie la nivel diplomatic care de obicei se folosesc de oficialele diferitor ţări pentru a nu-şi recunoaşte unele încălcări. Când vorbim de mijloace de observare, monitorizare şi asta sunt radare, aceste mijloace deocamdată mai sunt şi ceea ce am fost în stare să depistăm ţinta acestora şi să le confirmăm. Pentru a intercepta o ţintă aeriană este nevoie de altă rachetă sau de un avion de vânătoare care respectiv ar doborî această ţintă. Împotriva rachetelor de croazieră nu dispunem de mijloace necesare pentru a intercepta aceste ţinte”, a menţionat Anatolie Nosatâi.
Menţionăm că astăzi într-o conferinţă de presă, şefa statului, Maia Sandu a declarat că, în cazul în care Federaţia Rusă va atenta la suveranitatea şi integritatea ţării noastre, vor fi puse în aplicare măsurile de protecţie.
Amintim că în dimineaţa zilei de 10 octombrie, trei rachete ruseşti au survolat spaţiul aerian al Republicii Moldova. Această acţiune fiind condamnată de autorităţile din Chişinău şi oficiali din statele UE.
sursa: trm.md