Select your Top Menu from wp menus

Anatolie Golea: Referendumul de modificare a Constituţiei reprezintă o capcană pentru Ghimpu

Referendumul privind modificarea Constituţiei pentru a alege preşedintele ţării reprezintă o capcană pentru liderul PL Mihai Ghimpu. De această părere este jurnalistul Anatolie Golea, care a făcut declaraţia respectivă în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.

„Articolul 143 stipulează foarte clar modalitatea de modificare a Constituţiei. Acest lucru poate fi făcut doar de către Parlament. Referendumul este obligatoriu în cazul, în care modificările ţin de articolele constituţionale care se referă la neutralitatea ţării, precum și caracterul suveran, independent şi unitar al statului. Dar şi în aceste cazuri modificările se operează prin Lege care poate fi adoptată doar de organul legislativ”, a menţionat jurnalistul.

În opinia lui, partenerii de alianţă i-au dat speranţe liderului liberal că proiectul său va fi realizat şi preşedintele va putea fi votat cu majoritatea simplă de voturi, pentru ca să-l convingă să participe la guvernare.

„Însă iniţiativa referendumului ar putea fi blocată chiar de către Curtea Constituţională. Iar în primăvară, când se va ajunge la alegerea Preşedintelui, se vor discuta alte variante, inclusiv alegerea Preşedintelui cu votul unor deputați socialişti sau comunişti. Doritori de a vota se vor găsi”, a spus expertul.

Anatolie Golea consideră că chiar dacă va reuşi, acest referendum va fi o amăgeală. „Să nu uităm că am avut un referendum consultativ în 2010. Deşi nu a fost validat, majoritatea celor care şi-au expus opţiunea s-au pronunţat pentru alegerea directă a şefului statului. Şi sondajele arată că 85-90 la sută din respondenţi optează ca şeful statului să fie ales de către cetăţeni. Cum vor cere de la oameni să se pronunţe pentru ceva cu care nu sunt de acord?”, a spus Golea.

Jurnalistul consideră că Mihai Ghimpu a acceptat să participa la guvernarea sub presiunea partenerilor externi. „Negocierile pentru formarea alianţei au început cu întârziere de o săptămână. A trebuit să se implice Pirrka Tapiola şi ambasadorul SUA pentru a-l convinge”, a declarat Anatolie Golea.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/anatolie-golea-referendumul-de-modificare-a-constitutiei-reprezinta-o-capcana-pentru-ghimpu/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19