Ministrul în exerciţiu al finanţelor, Anatol Arapu, a informat în şedinţa de joi, 14 ianuarie, a cabinetului de miniştri, că bani pentru achitarea salariilor şi plăţilor sociale pe luna ianuarie sunt, transmite IPN.
Fiind solicitat de premierul interimar, Gheorghe Brega, să comenteze unele zvonuri cu privire la întârzierile înregistrate la plata salariilor, Anatol Arapu a spus că din 1 ianuarie 2016 se implementează Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale şi a metodologiei noi de elaborare a executării bugetului public naţional.
Potrivit lui, efectuarea plăţilor bugetare, inclusiv achitare salariilor este posibilă doar după dezagregarea integrală a bugetelor aprobate provizoriu a autorităţilor şi instituţiilor bugetare. Totodată, din 1 ianuarie încasările şi plăţile bugetare se efectuează cu utilizarea obligatorie a codului IBAN.
Arapu a spus că în scopul informări despre aceste modificări în lunile mai – decembrie 2015 MF a desfăşurat o serie de instruiri pentru autorităţile publice centrale şi locale. De asemenea au fost expediate scrisori metodologice,au fost distribuite 2 materiale informative. În opinia sa, unele instituţii trebuie să se obişnuiască cu aceste noutăţi.
Ministrul în exerciţiu a mai spus că atâta timp cât instituţiile publice vor prezenta la timp documentele de plată, toate plăţile vor fi efectuate imediat.