Corupţia nu poate aduce la putere decât oameni corupţi, iar corupţia este, la ora actuală, principala piatră de moară care trage la fund Republica Moldova în perspectiva ei europeană. Opinia îi aparţine analistului economic Petrişor Peiu, expert al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN) într-un interviu pentru Europa Liberă.
Din cauza apărării unor fapte corupte, unor teritorii corupte politicienii din aceste ţări iau decizii greşite faţă de propriile lor ţări. Ceea ce vedem că s-a întâmplat în ultima perioadă în Republica Moldova, de exemplu. Datele primului tur din alegerile locale din R. Moldova trebuie înţelese în acest fel – corupţia aduce la putere personaje gen primarii recenţi din oraşele numărul 2 (Bălţi) şi numărul 3 (Orhei) din Republica Moldova.” Răspunzând la întrebarea Europei Libere dacăa devenit Republica Moldova mai vulnerabilă, în sensul securităţii, după alegerile locale? Petrişor Peiu crede că acest fapt este sigur.
Pe de o parte, este clar că la Bălţi, de exemplu, se poate genera o discuţie despre un grad de autonomie mai mare. Pe de altă parte, a apărut un nucleu de vulnerabilitate într-un oraş care nu avea o astfel de problemă, cum este Orheiul. Vulnerabilitatea majoră o reprezintă incertitudinea –a spus analistul pentru Europa Liberă , care a adăugat că ceea ce s-a întâmplat în Ucraina şi a generat acel celebru Maidan. Până la urmă corupţia regimului Ianukovici, corupţia de dinaintea regimului Iuşcenko şi Timoşenko au generat acea stare de nemulţumiri majoră în rândul populaţiei.