Amnistia fiscală nu va fi votată în a doua lectură fără expertiza partenerilor externi, oficial

Legea privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală nu va fi votată în lectură finală până la expertiza din partea Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi structurilor europene. Asigurări în acest sens a dat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, într-un interviu comun pentru Radio Europa Liberă şi postul TV RTR Moldova, transmite IPN.

Întrebat cum explică graba de a adopta mai multe legi pe ultima sută de metri a mandatului preşedintelui Timofti, Andrian Candu a specificat că nu prea le-ar lega cu ultimele zile ale mandatului preşedintelui, dar mai mult din cauza campaniei electorale şi a alegerilor. „Ne grăbim din punct de vedere al intrării într-un an financiar. E bine să ai un buget la sfârşitul anului pentru anul viitor. „E bine să intri într-un an bugetar cu buget”, a subliniat oficialul. Există politica fiscală, când se stabilesc, de exemplu, accizele, taxele şi e bine să intre în vigoare de la 1 ianuarie, deoarece şi oamenii de afaceri au nevoie de o previzibilitate”, a mai spus preşedintele Parlamentului.

Referindu-se la Legea privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală, Andrian Candu a spus că aceasta are două părţi. „E stimularea fiscală, când încurajăm întreprinderile, încurajăm companiile să-şi plătească datoriile, pentru a le fi iertate penalităţile sau sancţiunile de întârziere. Dar, în mare parte, se referă la liberalizarea capitalului. Şi nu este un secret pentru nimeni că în Republica Moldova peste 30% din Produsul Intern Brut e economia tenebră. Şi liberalizarea capitalului este unul dintre instrumente”, a spus şeful legislativului.

Potrivit lui, experienţa internaţională a multor state arată că este unul dintre cele mai eficiente instrumente prin care reuşeşti să aduci ceea ce e în tenebru în economia albă. „O mai menţionez şi astăzi, aşa cum am făcut-o şi în plenul Parlamentului, că legea cu fir roşu va urmări în aşa fel, încât să fie clar specificat, inclusiv prin legislaţie subsidiară, că toţi cei care sunt parte la fraude, indiferent că e fraudă bancară, activitate economică infracţională, spălare de bani, finanţarea terorismului, nu vor avea niciun fel de excepţie şi nu se va aplica legea lor, pentru a-i declina de răspundere”, a menţionat şeful legislativului.

Andrian Candu consideră că cetăţeanul trebuie să înţeleagă că este o intenţie de a trece de la acea economie tenebră în economia albă, pentru a creşte baza impozabilă şi pentru a avea impozite şi încasări la buget.

RadioOrhei

Recent Posts

Rețelele lui Șor, infiltrate cu foști ofițeri MAI și SIS: DETALII de la șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu

Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…

23 de ore ago

Orheiul adus drept exemplu pentru modul în care sărăcia influențează preferințele electorale

Ponderea mare a persoanelor în vârstă care trăiesc sub minimul de existență face ca această…

23 de ore ago

Comunicat DSE mun. Orhei: săptămâna trecută s-au produs mai multe incendii la gunoiștile din localitățile rurale

Pe parcursul primei săptămâni din luna august pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și…

2 zile ago

În SUA a fost înregistrat un caz în care sfatul inteligenței artificiale a dus la intoxicarea unui bărbat. Acesta a nimerit la spital

Un caz neobișnuit din SUA este considerat de medici posibil prima intoxicație documentată cauzată de…

3 zile ago

Ministerul Apărării: Pe rețele circulă informații false despre exercițiul „Scutul de Foc 2025”

În ultimele zile, pe anumite canale de Telegram este distribuit intenționat un videoclip fals, care…

3 zile ago