Amenzile pentru munca la negru au crescut cu mii de lei.Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi în două lecturi de către Parlament.
Potrivit proiectului de lege, prin muncă nedeclarată se înțelege orice muncă prestată de un salariat pentru și sub autoritatea unui angajator, fără a fi acceptate prevederile privind încheierea contractului individual de muncă.
Astfel, persoanele fizice care vor angaja muncitori la negru vor plăti amenzi între 2000 și 3000 de lei, iar persoanele juridice – 7.000 și 10000 de lei
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…