Duma rusă (Camera inferioară a Parlamentului) a adoptat în noaptea de marţi spre miercuri, în cea de-a doua şi a treia lectură, o lege care prevede amenzi considerabile pentru participanţii şi organizatorii acţiunilor de protest ce încalcă legislaţia privind manifestaţiile, relatează AFP.
Potrivit agenţiilor de presă ruse, textul prevede amenzi de până la 300.000 de ruble (7.300 de euro) pentru persoanele fizice, până la 600.000 de ruble (14.500 de euro) pentru responsabilii oficiali şi până la un milion de ruble (peste 25.000 de euro) pentru persoanele juridice.
Opoziţia parlamentară a denunţat acest proiect, considerându-l o încălcare flagrantă a Constituţiei ruse.
Aproximativ 20 de opozanţi ruşi au fost reţinuţi marţi dimineaţa în faţa Dumei, în timp ce manifestau împotriva acestui proiect de lege.
sursa: realitatea.net