Categories: RegiuneSocialȘtiri

Amendă pentru tinerii implicați în BĂTAIA după care un POLIŢIST de la IP Orhei și-a pierdut PISTOLUL

Doi tineri, care s-au bătut cu un angajat al Inspectoratului de Poliție Orhei,  au fost condamnați pentru huliganism la plata unei amenzi de 8000 de lei. Încăierarea a avut loc la începutul lunii martie curent și a devenit cunoscută în întreaga republică pentru că omul legii şi-a pierdut în conflict pistolul din dotare.

Potrivit datelor din sentința Judecătoriei Orhei, atât tinerii,  cât și polițistul care petrecea în localul din centrul orașului cu un grup de prieteni,  au consumat băuturi alcoolice.

Martorii incidentului, citați în document, spun că  conflictul între cele două tabere a izbucnit după miezul nopții, iar o echipă de poliție venită la fața locului după o discuție l-au convins pe colegul lor să plece acasă. Ulterior,  acesta și-a luat pistolul din dotate și s-a întors la locul incidentului, unde într-o nouă bătaie a pierdut arma.

Pentru fapta lor cei doi tineri, care sunt studenți, vor achita câte o amendă în valoare de 8000 mii de lei, cu mențiunea că suma poate fi redusă în jumătate, dacă plata se face timp de 72 de ore.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

16 ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

16 ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

16 ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

22 de ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

o zi ago