Categories: RegiuneSocial

Amendă de 600 de lei unui tânăr din Orhei pentru coşuri de gunoi deteriorate

Un tânăr care a deteriorat două coşuri de gunoi în centrul oraşului în zilele a fost reţinut de poliţie în zilele de odihnă
Potrivit unui comunicat al Primăriei Orhei ,tânărul, de 18 ani a fost surpins de angajaţii Inspectoratului de Poliţie în timp ce deteriora coşurile de gunoi în scuarul din preajma primăriei. Sursa citată anunţă că pe faptul dat a fost întocmit un proces verbal contravenţional, iar tânărul ar urma să achite o amendă de 600 de lei.
Începând cu luna iulie 2012, în Orhei au fost instalate 500 de coşuri dintre care 150 deja au fost distruse şi furate.
Potrivit comunicatului Primăria Orhei promite să ofere recompensă bănească de 1000 de lei pentru orice informaţie veridică care ar ajuta la recuperarea coşurilor de gunoi furate sau depistarea persoanelor care le deteriorează
Fiecare coş din cele 500 costă 392 lei, iar impreuna cu lucrările de instalare efectuate de catre ÎM SCL – 500 lei.
Amintim ca şi acum 4 ani, în cadrul unei actiuni de instalare a coşurilor , a fost înregistrat un val de furturi. Astfel încat, la un moment dat, de teama hoţilor, edilii orăşeneşti au sistat lucrările de instalare a coşurilor de gunoi pe care le adusese tocmai din România.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago