Ambasadorul SUA: Potențialii investitori sunt descurajați de corupția din Republica Moldova

Actualul Ambasador al Statelor Unite la Chișinău, James Pettit, a fost investit în această funcția în urmă cu opt luni, timp în care nu doar a fost schimbat premierul Republicii Moldova, dar și Coaliția de guvernare. În cadrul unui interviu oferit pentru Moldova.ORG, acesta a vorbit despre cele mai grave probleme care afectează țara noastră la moment, colaborarea moldo-americană, reglementarea conflictului transnistrean, dar și criza de pe piața bancară.

Sunteți de câteva luni în această funcție. Care sunt proiectele începute sau deja finalizate, realizate cu sprijinul Ambasadei SUA, de care sunteți mândru?

Avem mai multe programe finanțate de SUA în Republica Moldova. Nu cred că există proiecte care au început și s-au terminat în perioada de când am devenit ambasador. Însă cred că toți sunt familiarizați cu Fondul Provocările Mileniului, prin intermediul căruia s-a construit drumul până la Soroca. Totodată, un proiect important din cadrul aceluiaiși fond este renovarea a 10 sisteme de irigare din timpul Uniunii Sovietice.

USAID are, de asemenea, mai multe proiecte, atât în domeniul guvernării, societății civile, instruirea în domeniul judiciar, cât și instruirea instituțiilor de forță. Un alt proiect important este cel de dezvoltare economică în domeniul agriculturii.

Și, desigur, avem voluntarii Corpului Păcii. Anual în Republica Moldova vin aproximativ 100 de voluntari care locuiesc în diferite localități din republică și contribuie la dezvoltarea comunității locale.

Urmăriți, probabil, ce se întâmplă cu aceste proiecte după finalizarea lor…

Este foarte important ca proiectele implementate de Ambasada SUA să fie acceptate de comunitatea locală. Un lucru extrem de important este durabilitatea acestor proiecte după ce aceste proiecte sunt finalizate. Ca exemplu pozitiv, în cazul proiectului de reparație a sistemelor de irigare s-au creat asociațiile utilizatorilor de apă, în conformitate cu legislația Republicii Moldova, pentru a asigura această durabilitate.

SUA și-a exprimat în repetate rânduri dorinta de a ajuta țara noastră în lupta impotriva corupției. Cum apreciati acest proces, e loc de mai bine?

Cred că progresul în lupta cu corupția în Republica Moldova decurge foarte încet. Proiectele despre care am vorbit mai sus includ și reforma în domeniul judiciar, printre care și înregistrarea audio a tuturor proceselor de judecată, precum și distribuirea aleatorie a cazurilor în rândul judecătorilor.

De asemenea, sunt diferite proiecte pentru a micșora caracterul birocatic în procesul de eliberare a anumitor permise. În general, consideră că creșterea economică în Republica Moldova va fi posibilă doar atunci când va exista un mediu prietenos pentru oamenii de afaceri și populație. Însă corupția în domeniul economic rămâne principalul obstacol în dezvoltarea Republicii Moldova.

Ați cunoscut oameni de afaceri americani care au hotărât să-și retragă investițiile din Republica Moldova sau chiar s-au răzgândit să investească aici din acest motiv?

Sunt exemple de refuz ale investitorilor din Statele Unite, dar și din alte țări, care au fost descurajați de nivelul de corupție din Republica Moldova. Și, de asemenea, potențialii investitori sunt descurajați de corupția de aici și, desigur, aceștia caută să investească în altă parte.

O altă problemă care este descurajantă pentru investitorii străini este problema din sistemul judiciar. Mulți investitori au descoperit că contractele prin intermediul cărora colaborează nu pot fi acoperite sau protejate prin intermediul instanțelor.

continuarea pe moldova.org

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago