Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin a fost convocat astăzi la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Potrivit Nataliei Gherman la MAEIE sunt aşteptate explicaţii din partea lui Muhametşin privind vizita anunţată pentru 9 mai a vice-premierului rus Dmitri Rogozin la Tiraspol. Anterior lui Rogozin i s-a sugerat să se abţină de la vizitarea regiunii separatiste. Acesta a scris pe facebook că respectă sfaturile străine, dar totuşi are de gând să vină la Tiraspol pentru a felicita pe cei pentur care Ziua Victoriei este zi sfântă, iar ziua Europei şi Germaniei este o întâmplare stranie.
Amintim că Dmitri Rogozin a recunoscut că a luptat cu arma în mână de partea separatiştilor transnistreni în 1992, iar anul trecut în cadrul unei emisiuni a declarat că moldovenii ”se comportă ca niște porci”.
sursa: National.MD