Ambasadorul Republicii Moldova la Națiunile Unite, Vlad Lupan, a declarat, într-un interviu cu Europa Liberă că potrivit unor informaţii preliminare, grupul operativ de trupe ruse din stânga Nistrului şi armata transnistreană s-ar afla în stare de alertă maximă, în legătură cu situaţia din Ucraina. Reprezentantul Moldovei la ONU a mai spus că Chişinăul „susţine vehement respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…